Evenimente
22
Cupa Sibiniensis – concurs de pescuit staționar
Sibiu, 01 – 04 iulie 2010 – ediţia a II-a
REGULAMENT
1. Toate materialele legate de participarea la concurs (fişe de înscriere) vor fi trimise cu cel puţin două săptămâni înaintea începerii concursului.
Punerea în temă şi discuţiile tehnice se fac în prima zi de concurs.
2. Fiecare centru universitar poate participa cu maxim 2 echipe (1 echipă [...]
13
Noaptea muzeelor 2010
Asa cum ne-am obisnuit deja, Complexul Naţional Muzeal ASTRA organizează, şi în acest an, în toate unităţile proprii, Noaptea Muzeelor. Evenimentul se desfăşoară anual în numeroase ţări europene, reprezentând un prilej de vizitare gratuită a muzeelor participante. Complexul Naţional Muzeal ASTRA participă la acest program din 2005. În acest an, Noaptea Muzeelor va avea loc în data de 15 Mai.
30
Galele studentesti de Jazz
Galele Studentesti de la Sibiu aflate la cea de-a X-a editie, sunt foarte apreciate si cunoscute în rândul jazz-ului academic. Editia din acest an se desfasoara sub forma de concurs, juriul fiind alcatuit din maestrii ai jazz-ului: Darius Brubeck, Ioan Pitty Vintila, Horia Moculescu, Mike Rossi si Marius Popp.
În prima seara [...]
22
Conferinta: Educatia si morala ca fundament al societatii
Cercul stiintific al masteranzilor din anul II, Relatii Internationale de la Facultatea de Stiinte Politice, Relatii Internationale si Studii Europene, coordonati de lect. univ. dr. Iulia Catalina Craciun, te provoaca la o dezbatere pe tema: „Educatia si morala ca fundament al societatii”, marti, 23 martie 2010 la ora 18:00 in sala S204, et. 1 al Facultatii de Stiinte Politice, Relatii Internationale si Studii Europene.
19
Concurs de dans la Sibiu
Academia de dans are deosebita placere de a va invita in perioada 20-21 martie 2010 la doua evenimente pe care le vor organiza la Sibiu:
* 20.03.2010 – Cupa Academiei de Dans – concurs pentru Tineret si Adulti si Petrecere cu mult chef si voie buna.
18
Targ de Pasti pe bulevardul Balcescu
Pentru ca Târgul de Craciun a avut succes, Fundatia Austria Pro România, cei care l-au organizat, s-au gândit ca n-ar fi rau sa organizeze unul si de Pasti. Asadar, între 26 martie si 6 aprilie, sibienii sunt invitati la prima editie a Târgului de Paste, ce va fi amenajat pe Bulevardul Nicolae Balcescu, în fata cladirii Romtelecom. Târgul va fi deschis zilnic între orele 10 si 19.
14
Targul Educational Sibiu 2010
Targul Educational este un eveniment care isi propune sa prezinte sibienilor ofertele institutiilor din domeniul educatiei pentru toate segmentele de varsta, de la copii la adulti. Participantii ofera in cadrul targului o serie de evenimente conexe care se adreseaza copiilor, liceenilor si adultilor
11
Mitropolitul romanilor din Germania in conferinta la Sibiu
Asociatia Studentilor Crestin-Ortodocsi Romani, filiala Sibiu, il are ca invitat pe Inalt Prea Sfintitul Serafim Joanta, Mitropolit al romanilor ortodocsi din Europa Centrala si de Nord, care va sustine o conferinta pe tema “Ortodoxia – Implinirea Umanului”.
3
Seminarii despre ABC-ul tinutei profesionale cu Mihaela Berciu
In data de 11 martie a.c. ora 12.00 Aula Magna din cadrul Facultatii de Medicina “Victor Papilian” va gazdui seria de seminarii intitulata “Secretele imaginii de succes”, avand ca moderatoare pe Mihaela Berciu, consultant de imagine in industria modei. Intre temele care vor fi dezbatute se numara Comunicarea nonverbala, Tinuta perfecta pentru interviu si Psihologia culorii tinutei.
1
Folk cu Ducu Bertzi la Sibiu
Vineri 5 martie 24-FUN organizeaza un concert live Ducu Bertzi in Guillotine Club din Sibiu.
Concertul va incepe la ora 20.00. Intrarea se va face pe baza de bilete. Pretul unui bilet este de 25 de lei. Biletele vor putea fi achizitionate pana in seara concertului de la Guillotine Club Sibiu, P-ta Huet nr.3. Pentru [...]




Twitter
RSS